Medicii sunt categoria sociala care, pe de o parte, se bucura de mult respect, pe de alta parte, trebuie sa accepte idei preconcepute, din cauza profesiei lor. Generalizarea unor cazuri separate, pentru a pune la indoiala activitatea unei intregi bresle, este una dintre marile probleme ale societatii in care traim.
Toti medicii sunt bogati, in special din spaga
Veniturile medicilor sunt tot timpul sub lupa: in media, pe retelele de socializare si in discutiile individuale. Majoritatea celor care judeca nu cunosc sau ignora, cu buna stiinta, dificultatea absolvirii unei facultati de medicina si faptul ca studiile medicale nu se incheie niciodata. Inca mai staruie mitul ca nu poti intra intr-un spital sau o clinica de stat fara a-ti asuma spaga pe care trebuie sa o oferi, de la portar pana la medicul specialist.
Ei bine, accesul la sistemul de sanatate este gratuit pentru persoanele asigurate. Chiar si pentru cele care nu contribuie financiar cu veniturile lunare, prin sistemul de urgenta. Legislatia in vigoare interzice conditionarea oricarui act medical de primirea unor foloase necuvenite. Și nu, nu toti medicii sunt spagari. Iar acolo unde exista derapaje, trebuie sesizata conducerea unitatii sau organele de politie. Numai asa, ne vom face bine si vom scapa de aceasta prejudecata.
De altfel, faptul ca veniturile mult mai mici din sistemul medical din Romania, comparativ cu salariile din tarile occidentale, sunt atat de mult analizate in societate, reprezinta unul dintre motivele pentru care specialistii emigreaza si apeleaza la programele de recrutare pentru angajare de medici in Germania, spre exemplu.
Joaca de-a Dumnezeu
Un alt mit despre medici este ca acestia, mai devreme sau mai tarziu, ajung sa se comporte ca niste zei. „Complexul lui Dumnezeu” exista si este tratat ca sindrom in cercetarea psihologica a celor care au o credinta de nezdruncinat cu privire la propriile abilitati, refuzand posibilitatea esecului, cauzat de eroarea personala.
Doar pentru ca, la un moment dat, un medic poate ajunge la aceasta masura nu inseamna ca sindromul lui Dumnezeu este un curs special din timpul facultatii de medicina si devine o constanta in actul medical. Daca se intampla, este un derapaj si trebuie tratat ca atare. Medicii sunt doar oameni care ajuta alti oameni, punandu-si intreaga pricepere in eradicarea suferintei. Iar acolo unde simt ca a intervenit o putere ce ii depaseste, nu si-o asuma si nu se confunda cu adevarata ei sursa.
Traficul de organe
Traficul de organe este o crima ingrozitoare, iar asocierea acesteia cu sistemul medical nu poate fi decat dezonoranta pentru „halatele albe“. Circula o multime de legende urbane cu privire la ambulanta neagra care rapeste copii, turisti care se trezesc dupa petreceri intr-o cada de gheata cu cicatrici in dreptul rinichilor s.a.m.d. Misiunea medicilor este cu totul alta. Specialistii care se ocupa cu prelevarea organelor au fie acordul scris al donatorului, fie acordul familiei, si practica aceasta procedura exclusiv pentru a salva vieti. Orice alta varianta legata de piata neagra tine de o lume interlopa care nu are legatura cu medicina.
Sclavii Big Pharma
Conspiratia Big Pharma este o teorie care capata din ce in ce mai multi adepti. Pe scurt, marile corporatii farmaceutice ar controla sistemele medicale, care, nu doar ca nu mai vindeca bolile populatiei, dar le si inrautatesc intentionat, pentru cresterea vanzarii de medicamente. Iar principalele lor instrumente ar fi medicii, care prescriu tratamente cu alt gand decat imbunatatirea sanatatii pacientilor. Pe cale de consecinta, tratamentele bolilor incurabile exista, insa, sunt blocate de actorii Big Pharma, iar medicii nu ar face nimic in acest sens.
Pare scenariu de film, dar acest mit exista. Adevarul este ca rolul medicinei este de a vindeca, iar majoritatea covarsitoare a cadrelor din spitale isi indeplineste, cu succes, misiunea. Acolo unde medicii gresesc, trebuie judecati pentru asta, nu pentru conspiratie, iar cei care se preteaza la astfel de fapte trebuie judecati punctual, nu impreuna cu intreaga breasla.
Medicii trebuie sa-si indeplineasca misiunea indiferent de parerea celor din jur, iar oamenii trebuie sa judece fiecare caz in parte si sa aiba incredere in juramantul lui Hipocrate.
Citeste si 11 Controale medicale periodice, esentiale pentru sanatate