Uneori, pe parcursul calatoriei noastre prin viata, ne simtim pierduti sau blocati in fata situatiilor cu care ne confruntam. Tehnicile noastre de rezolvare a problemelor sau de creare a fericirii par sa nu functioneze, sa nu fie suficient de puternice incat sa ne ajute sa iesim dintr-o situatie complicata.
Si asta nu se intampla doar din cauza ca respectiva tehnica nu functioneaza, ci este atat de des utilizata, incat mintile noastre o aplica in mod inconstient si astfel ea devine mult prea familiara noua ca sa mai aiba puterea de a rezolva pe deplin problemele cu care ne confruntam.
E ca atunci cand ne bucuram de un desert delicios. Primele cateva inghitituri sunt de departe cele mai gustoase, a zecea lingurita este inca destul de delicioasa insa gustul nu ni se mai pare atat de special ca la inceput. Si, in cazul in care desertul vine intr-o portie mare, a 75-a oara cand gustam din el, nu o sa mai resimtim nici o placere reala.
Deci, daca ai obiceiul de a scrie o lista cu toate lucrurile pentru care esti recunoscator, de fiecare data cand nu te simti fericit, o sa functioneze de minune prima data, a doua oara…si asa mai departe. Dar, daca repeti aceasta tehnica de nenumarate ori, o sa inceapa sa isi piarda din eficienta.
Asa cum in cazul desertului, trebuie sa ne acordam o perioada pentru a incepe sa il apreciem din nou, avem nevoie de o pauza si in cazul tehnicilor familiare de crestere a fericirii, pentru a le putea creste din nou eficienta. Asadar, o eficienta mai mare o poate avea incercarea unor lucruri total noi. In cel mai rau caz, acest lucru ne va da oportunitatea de a reveni la vechile obiceiuri si tehnici preferate dupa o perioada de pauza, si abordarea lor din nou, cu puteri proaspete.
Prin urmare am creat o lista cu sase surse de fericire care te vor surprinde. Ele pot servi ca si tehnici de incercare, pe care le poti testa sa vezi cat de bine rezoneaza cu nevoile tale, sau chiar mai mult de atat, se pot fixa permanent in stilul tau de viata.
6 tehnici de atragere a fericirii, la care nu te-ai fi gandit
6. Nu te mai analiza atat mult!
Vine cu siguranta si un moment in care ajungi sa te autoanalizezi si sa reflectezi la propria persoana. Pana la urma, acesta este modul real de a descoperi unde ne aflam si cum sa ajungem acolo unde ne dorim sa fim, dar mare parte din acest proces este daunator noua, prin faptul ca ne impiedica sa resimtim sentimente pozitive, sa experimentam fericirea la potentialul sau real.
Auto-supravegherea continua, intrebandu-te constant “Sunt fericit acum?”, gandindu-te “oh, ma simt intr-un fel sau altul acum, asta trebuie sa insemne ca…”, precum si alte ganduri care se strecoara in mintea ta, sunt de fapt actiuni de intrerupere a propriei persoane si distragere de la alte activitati care necesita implicare totala.
Daca incetezi sa analizezi fiecare mic fior de emotie pe care il ai, vei ramane expus unui mediu extern care te va face sa simti diverse lucruri fie ca vrei asta sau nu.
Ramai focusat si ancorat in momentul prezent- poti analiza lucrurile mai tarziu, cand iti vei face timp, in mod constient, pentru acest tip de preocupari.
5. Redu nivelul asteptarilor pentru a-ti permite sa fii fericit!
Traim intr-o societate inflamata de asteptari. Totul incepe cu fraza “poti fi orice vrei tu sa fii”, care ne este inoculata in diverse moduri pe parcursul copilariei noastre.
De fapt lucrurile stau in felul urmator, chiar daca oricine poate atinge maretia in anumite domenii, avem totusi asteptari prea mari de la lumea in care traim. Majoritatea lucrurilor pe care le incercam, pur si simplu nu functioneaza. Si sincer, asta este spre binele nostru, deoarece majoritatea dintre noi nu suntem tocmai buni la lucrurile pe care le initiem.
Atunci cand lucrurile nu merg asa cum ne dorim, avem tendinta sa ne suparam sau sa renuntam spunandu-ne “ei bine, asta nu functioneaza”, in timp ce de fapt ar trebui sa perseveram. Si perseverenta este usor de facut cand moralul tau nu a fost afectat. Mai precis, noi suntem capabili sa eliminam majoritatea emotiilor negative pe care le resimtim prin reducerea asteptarilor. Asta nu este acelasi lucru cu pesimismul. Este o lege de baza a probabilitatii.
Majoritatea lucrurilor pe care le vom incerca nu vor functiona, dar majoritatea activitatilor luate grupat, privite in ansamblu, vor da roade. Ocazional, vei reusi de la prima incercare. Si, daca ai reusit sa iti reduci din asteptari, un esec nu te va mai demoraliza la fel de mult.
Eben Pagan a denumit acest lucru “pesimism pe termen scurt, optimism pe termen lung”. Noi o numim o modalitate grozava de a ne creste nivelul de fericire.
4. Scapa de telefon (sau macar, inchide-l)!
Aceasta piesa minunata a tehnologiei moderne a schimbat pentru totdeauna modalitatea de interactiune dintre oameni. Si aceasta schimbare nu a fost mereu una benefica. Nivelul de atasament pe care oamenii il au pentru telefoanele lor ar trebui sa fie un semnal de alarma cum ca ceva nu merge tocmai bine.
Marea problema cu telefoanele noastre este ca transforma lucrurile neimportante in chestiuni urgente, intrerupand lucrurile care sunt cu adevarat importante si afectand abilitatea noastra de concentrare. Ele sunt printre cei mai mari factori de intrerupere si distragere a atentiei, dar si o sursa de stres.
Si nu doar atat, controlul timpului nostru e tot mai mult detinut de lista de contacte a telefonului. Cand putem fi contactati in orice moment si suntem obligati social sa raspundem, ne pierdem o mare parte din autonomie.
Un lucru adus in mod repetat in atentia oamenilor, necesar obtinerii succesului in orice domeniu, este sa avem la dispozitie calupuri mari de timp in care sa nu fim intrerupti (1-2 ore). Telefoanele noastre impiedica acest lucru sa se intample, intr-un mod atat de semnificativ incat este, sincer, ingrozitor.
O alta modalitate prin care poti vedea beneficiile renuntarii la telefon este sa consideri cum acest lucru te-ar constrange sa iti schimbi viata: mai multa interactiune cu celelalte persoane, nu mai esti la indemana oricui care doreste sa iti ia o parte din timpul tau liber, privesti mai mult la lumea din jurul tau, nu o mai interpretezi prin ecranul unui telefon.
Incearca! Dupa ce depasesti anxietatea produsa de despartirea de telefon, o sa te bucuri ca ai facut acest lucru! Ai sa descoperi fericirea mult mai usor.
Citeste aici continuarea articolului!
Tu te poti gandi si la alte surse de fericire? Daca da, lasa un comentariu mai jos!
Cunoaste-te pe tine, concentraza-te asupra propriei persoane nu intr-o maniera analizatoare cat intr-una constienta. Danseaza, canta, gateste, dar intotdeauna diferit indiferent ca melodia sau ingrediendele sunt aceleasi. Dimineata cand te trezesti spune-ti cat de mult de iubesti, te respecti, aminteste-ti cat de mult potential sta in tine si profita de acesta azi, maine si in fiecare zi in care te trezesti!