Nu m-as fi gandit sa scriu un articol despre rusine daca nu as fi citit de curand „Curajul de a fi vulnerabil” de Brene Brown. Mi-a placut enorm cartea si o recomand fiecaruia.
Noi romanii suntem invatati de mici cu „rusinea”. Nu fa aia ca „e rusie” , „sa nu ma faci de rusine” am auzit cu totii de la parintii nostri. Unii chiar mai spun si azi copiilor lor ca „e rusine sa plangi” si multe alte lucruri de genul asta. Impactul acestor vorbe si mai ales credinte, ne marcheaza intreaga viata.
Rusinea este teama ca vei fi indeparat de ceilalti, ca nu meriti iubire si respect. Este teama de a nu fi acceptat, de a fi respins pentru ca nu esti „suficient de bun”. Rusinea este ceva ce traim cu totii. Doar ca unii traiesc in permanenta cu sentimentul de rusine, pe cand altii se detaseaza de ea si isi asuma responsabilitatea actiunilor lor.
Brene Brown scrie asa „Rusinea este o durere intensa, nascuta din convingerea ca avem defecte majore si, din aceasta cauza, nu meritam sa fim iubiti si sa apartinem unui grup.”
Subiectele cele mai sensibile si care pot genera sentimentul de rusine sunt:
- infatisarea si modul cum aratam
- situatia financiara si ocupatia
- maternitatea/ paternitatea
- relatiile sexuale
- imbatranirea
- o trauma prin care am trecut
Si daca ne gandim la toate aceste aspecte, sunt convinsa ca le validam pe majoritatea.
Cum sa deosebim rusinea de vina; umilinta de stanjeneala?
Mi-a placut si rezonez in totalitatea cu definitia data de autoare pentru RUSINE vs VINOVATIE.
Sunt un om rau = Rusine
Am facut ceva rau = Vinovatie
Prima este pentru totdeauna, este o eticheta, nu imi permite sa ma schimb prea usor. Si produce sentimente de neputinta si umilire. In a doua varianta, comportamentul este cel gresit, ceea ce imi permite mie sa imi para rau de ce am facut, sa vreau si sa pot schimba acel comportament.
Vinovatia este la fel de intensa ca si rusinea, dar influenta ei este una pozitiva, pe cand rusinea este distructiva. Rusinea erodeaza increderea in noi, erodeaza increderea ca ne putem schimba si ca ne vom descurca mai bine.
Eu cred ca cine isi acorda timp si energie ca sa se cunoasca mai bine, sa se dezvolte personal si are curajul sa se detaseze de „bagajul” cultural pe care il are, invata si sa se detaseze de sentimentul de rusine. Personal nu folosesc cuvantul asta si nici nu l-am auzit de prea multe ori in viata mea. Sunt un caz fericit in care familia si cei din jurul meu nu folosesc rusinea ca un mod de a „motiva” sau a ma indruma spre vreo schimbare de comportament. Sau poate ca eu mi-am dezvoltat suficient de mult increderea in mine incat sa aleg constient vina si stanjeneala atunci cand fac ceva de care nu sunt multumita.
Tu cum procedezi? Ai curajul sa privesti catre tine si sa descoperi care sunt motivele pentru care simti rusine?
Citeste pe indelete despre acest subiect in cartea Curajul de a fi vulnerabil.
Daniela Irimia
