Se spune ca frumusetea este in ochiul privitorului.
Din punctul meu de vedere frumusetea are o mare componenta subiectiva. Ceea ce mie mi se pare frumos, altuia poata sa i se para cel mult banal sau chiar urat. Asadar, noi, femeile, dupa ce criterii ne evaluam frumusetea?
Dupa ce criterii ne spunem …?
Nu sunt suficient de slaba
Nu sunt suficient de inalta
Nu imi place parul asta cret
Nu imi place nasul meu
Nu imi place fundul meu ….
Oare de ce ne judecam atat de aspru? Oare ce ne lipseste cu adevarat pentru a vedea mai usor ceea ce avem frumos? Sa fie cu adevarat elementele pe care le vedem in oglinda si pe care le comparam cu imaginile perfecte din revistele de moda?
Sa fie ideea pe care media ne-o vinde pe toate canalele ca frumusetea acceptata si asteptata este cea a vedetelor de televiziune si film?
Eu cred ca ne mintim singure, de cele mai multe ori. Frumusetea tine mult mai mult de filtrul nostru personal care se numeste stima de sine! Cand o femeie are un nivel bun al stimei de sine, poate sa isi aprecieze sincer corpul, sa se iubeasca cu micile imperfectiuni si sa inteleaga ca tocmai acestea o fac unica si speciala.
Am o prietena, ne stim de peste 20 de ani, din scoala. Si in perioada adolescentei si studentiei era complexata ne nasul “prea mare”. Mie nu mi s-a parut niciodata ca ar fi altfel decat perfect pentru chipul ei. Ea insa nu era de aceeasi parere si imi spunea, atunci, in urma cu 15 ani, ca in momentul cand o sa aiba bani, o sa isi faca rinoplastie pentru a avea un nas mai mic si fin. Azi are bani insa nu mai crede ca nasul ei este mare si urat. De Ce? Ca doar nasul a ramas acelasi!
Pentru ca ea, femeie de azi, este bine cu ea! Pentru ca ea, femeia asumata si matura, stie ca valoarea si frumusetea ei nu stau in dimeniunea niciunei parti a corpului. Dezvoltarea stimei de sine, a increderii, a iubirii de sine i-a oferit ei, asa cum mi-a oferit si mie si multor altor femei, sentimentul profund ca sunt frumoasa asa cum sunt!
Este normal sa ne dorim mai mult de la noi si de la viata in genetal. Insa este o diferenta enorma intre a-ti dori sa imbunatatesti cateva ceva pe ici pe colo pentru ca poti si meriti. Si cu totul altceva sa faci operatii estetice, sa tii cure de slabire inumane, sa iti petreci zilnic cateva ore la sala de sport sau in vreo clinica de estetica, ca sa fii frumoasa. Acea frumusete care nu are nimic de-a face cu tine, ci cu imaginile perfecte din revista.
Frumusetea corporala nu mai are nici un sens atunci cand este deconectata de frumuseata ta ca om. Frumusetea unui chip perfect, cu zambet botoxat si nenatural nu va starni nici o emotie. Si atunci?
Chiar ne dorim sa fim imagini perfecte in oameni defecti?
Eu cred ca mai intai merita sa lucram la stima de sine, la dezvoltarea personala si echilibrul emotional, si abia apoi sa reevaluam aspectul fizic. S-ar putea sa avem niste surprise placute!
O parere … de Daniela Irimia, trainer pentru dezvoltare personala
