Am scris mult despre investiții și cum această componentă a educației și comportamentului financiar sănătos este pilonul esențial pentru prosperitate financiară.
Când înveți, muncești, câștigi bani și ai ajuns într-o zonă de confort și echilibru financiar, pasul natural este să cauți metode prin care să pui banii să muncească pentru tine. Excedendul financiar trebuie nu doar conservat, adică protejat de inflație, ci și crescut prin investiții.
Dintre toate instrumentele financiare, cele mai cunoscute și ușor de înțeles, cu grad de sigurată crescut și randamente peste inflație, sunt investițiile imobiliare. Citește aici pe larg despre cum poți face în mod normal astfel de investiții.
Dezavantajul este că până acum, aceste investiții cereau un capital mare de “intrare”. Să cumperi o garsonieră pe care să o închiriezi cere minim 10.000 euro bani cash dacă vrei să faci achiziția imobilului prin credit bancar sau chiar 50.000 euro dacă vrei să cumperi din surse proprii.
De anul acesta, exista si o alta optiune oferita de Meta Estate Trust, o companie inovatoare, inițiată de antreprenori români, un vehicul investițional destinat celor interesați de piața imobiliară. Compania deschide accesul către investiții imobiliare rezervate până în prezent investitorilor mari, oferind protecție eficientă la inflație și la creșteri de curs valutar.
Viziunea companiei este sa faca investițiile imobilare din România accesibile, diversificate, cu riscuri diminuate, transparente si sigure pentru investitori.
Curând, prin listarea la bursă a companie, oricine va putea să investească, beneficiind de lichiditate crescută și randamente foarte bune pe termen scurt. Dacă în mod tradițional achiziția unui imobil blochează practic capitalul investit, în cazul investiților prin Meta Estate Trust acest lucru nu mai este obligatoriu.
De ce să investești în Meta Estate Trust?
1. Protejarea capitalului – Principalul scop investițional al echipei este protejarea capitalului investitorilor săi.
2. Rotația capitalului – Riscul investițional este diminuat prin diversificare geografică, acces la segmente diferite de piaţă şi rotaţie rapidă a capitalului.
3. Accesibilitate – Poţi să investeşti ȋn proiecte de real estate complexe fără un prag minim de investiţie.
4. Lichiditate – Acces imediat la capitalul investit și o lichiditate net superioară față de investițiile imobiliare directe.
5. Randament ridicat – Beneficiezi de expertiza unei echipe cu mulţi ani de experienţă ȋn piaţa de real estate, cu acces la oportunități atractive.
6. Transparență – Vizibilitate asupra activității companiei prin guvernanță corporativă și comunicare la standarde înalte.
Meta Estate Trust va oferi investitorilor din piața de capital posibilitatea de a achiziționa un număr maxim total de 25 de milioane de acțiuni. Prețul de subscriere este de 1,2 lei/acțiune, un preț cu discount față de evaluarea companiei de 1,58 lei/acțiune.
Mai mult de atât, în perioada 20 – 26 iulie, compania va oferi un discount adițional de 5% din prețul de subscriere, ajungând astfel la 1,14 lei/acțiune. Vezi aici Formularul de subscriere
Ne bucurăm că nivelul de educație financiară din Romania crește, că sunt din ce în ce mai mulți investitori la Bursa de Valori București și doritori de a investi în imobiliare într-un mod profesionist.
Atunci când piața este pregătită, apar și oportunitățile de creștere. Crearea companiei Meta Estate Trust este un semn extrem de bun că piața se maturizează, că investițiile în imobiliare sunt cu adevărat profitabile în Romania și mai ales că devin accesibile pentru români.
Vedeți site-ul metaestate.ro pentru și mai multe detalii și lasați-vă datele de contact pentru ca un consultant să vă ajute cu cea mai bună decizie în ceea ce privește alocarea capitalului destinat investițiilor profitabile și sigure.