Atunci cand alegi sa mergi si sa consulti un nutritionist, este clar ca ai un obiectiv bine definit: vrei sa pierzi in greutate ori sa adaugi cateva kg la silueta ta. Sau chiar sa iti reglezi alimentatia, daca simti ca nu mananci sanatos.
Un specialist in nutritie iti va pune multe intrebari legate de modul tau de viata, obiceiurile tale alimentare, daca ai mai tinut o dieta si daca ai avut rezultate, ce iti place sa mananci si ce vrei sa obtii astfel incat sa te simti bine, confortabil si implinit.
Prima intalnire cu un nutritionist dureaza in jur de o ora, chiar si o ora si jumatate, timp in care se va face o anamneza alimentara amanuntita.
Nutritionistul iti va explica principiile unui stil de viata sanatos, din punct de vedere alimentar si impreuna veti decide cum va decurge colaborarea, astfel incat atingerea obiectivului sa fie realizabila.
Un nutritionist te va invata ce si cum sa mananci ca sa invingi dependenta de dulciuri, sa reusesti sa scapi de mancatul compulsiv si sa ai o alimentatie echilibrata.
Tot el, nutritionistul, te va sfatui ce sa mananci inainte si dupa un antrenament sportiv, astfel incat sa consumi din stratul adipos si nu din masa musculara.
Te va ajuta sa inveti cum sa combini anumite alimente sau grupe de alimente si cum sa inlocuiesti alimentele ce nu iti place sa le consumi sau pe care nu le poti consuma din cauza alergiilor sau intolerantei.
Cu ajutorul specialistului in nutritie vei invata care sunt alimentele pe care trebuie sa le eviti, ce alimente e bine sa consumi, care sunt cele care ti se potrivesc (astfel incat sa iti atingi obiectivul), ce sa cumperi de la piata sau din magazine, cum sa prepari alimentele etc.
Sunt importante si rezultatele analizelor medicale, pentru ca astfel, specialistul se va ghida in alcatuirea dietei, astfel incat alimentatia recomandata sa corespunda nevoilor pe care organismul tau le are.
Dieta personalizata este foarte importanta, deoarece ea va fi adaptata stilului tau de viata. Specialistul va tine cont de sex, varsta, inaltime, activitatea desfasurata pe parcursul unei zile, preferintele culinare si activitatea sportiva. Dupa ce vor fi detaliate toate informatiile, nutritionistul va elibera dieta personalizata.
Apoi, tine foarte mult si de vointa clientului.
Intregul proces inseamna lucru in echipa. Specialistul recomanda, iar clientul trebuie sa tina cont de recomandarile specialistului.
In cazul in care se intampina dificultati, este indicat sa apelezi la specialist, pentru ca numai impreuna veti gasi solutii la problemele aparute.
Oricine poate apela la specialistul in nutritive, atunci cand simte ca este nevoie de o schimbare a stilului de viata din pnct de vedere alimentar.
Un articol de Carmen Tenescu, nutritionist la Nutrisimo!