Infertilitatea este un diagnostic dur, cu care se confruntă din ce în ce mai multe cupluri. În ciuda progreselor medicinei, există situații în care problemele medicale ale partenerilor nu pot fi rezolvate și atunci singura metodă prin care ei pot deveni părinți este fertilizarea in vitro.
Procedura este însă una dificilă, presupune costuri, mult timp investit și emoții intense prin care vor trece ambii parteneri, pe durata analizelor și investigațiilor. De asemenea, este posibil ca sarcina să nu apară chiar din prima încercare și să fie nevoie de mai multe proceduri. Toate aceste provocări sunt greu de depășit pentru un cuplu care deja trece prin momente dificile, din cauza diagnosticului de infertilitate.
De aceea, partenerii pot găsi un ajutor important în ședințele de consiliere psihologică. Acestea sunt recomandate pentru cuplurile care vor urma proceduri de fertilizare in vitro și pot fi realizate chiar în clinica de ginecologie. Spre exemplu, clinica Fetal Care oferă pacienților săi inclusiv servicii de psihoterapie individuală sau de cuplu.
Avantajele psihoterapiei
Iată care sunt avantajele acestor ședințe de consiliere psihologică:
- Ajută partenerii să-și gestioneze mai ușor emoțiile, să conștientizeze traumele din trecut și emoțiile reprimate.
- Partenerii vor învăța că comunice mai ușor între ei, să se înțeleagă unul pe altul și să-și exprime mai deschis emoțiile și dorințele, ajungând astfel la un echilibru în cuplu.
- Stresul poate fi și un factor determinant al infertilității, de aceea partenerii trebuie să știe cum să gestioneze mai eficient situațiile stresante și să înțeleagă efectele negative pe care acestea le au asupra lor.
- Partenerii vor putea învăța tehnici de relaxare, care le vor fi de mare ajutor în timpul procedurilor FIV, dar și ulterior, în timpul sarcinii și chiar după naștere.
- Viitorii părinți își vor recâștiga mai ușor încrederea în sine.
Cum poate fi de ajutor psihologul
Cu ajutorul psihoterapeutului, cei doi parteneri vor putea trece mai ușor peste durerea provocată de imposibilitatea obținerii unei sarcini pe cale naturală. Totodată, ei vor învăța să-și controleze emoțiile, să le înțeleagă și să și le exprime, astfel încât să nu se mai acumuleze frustrări.
Toți acești pași sunt necesari pentru ca partenerii să poată ajunge la un echilibru interior, să accepte situația în care se regăsesc și să-și gestioneze trăirile și comportamentul, ca să ajungă, în timp, la o stare de bine și de liniște, esențială pentru provocările din timpul sarcinii și ulterior.
Este foarte important ca viitorii părinți să conștientizeze că nu este vina lor dacă nu pot face copii pe cale naturală. Asemenea situații pot să apară chiar dacă ambii parteneri duc o viață echilibrată și sănătoasă.
La fel de important este ca ei să accepte faptul că singura cale de a deveni părinți este prin intermediul procedurii de fertilizare in vitro, care, în anumite situații, poate avea rezultatele dorite doar dacă sunt folosite ovule sau spermatozoizi de la donatori. Prin urmare, este posibil ca acest copil mult așteptat, pe care îl vor avea, să nu fie, din punct de vedere biologic, al lor sau să moștenească doar genele unuia dintre parteneri. Asta nu înseamnă, însă, că nu îl vor putea iubi și nu vor fi o familie fericită împreună.
Ei trebuie să fie pregătiți din timp pentru toate aceste situații, să le conștientizeze și să le accepte, pentru a nu fi copleșiți de emoții negative. Iată de ce este important ca orice cuplu care apelează la procedura de fertilizare in vitro să urmeze și câteva ședințe de consiliere psihologică.
Multumesc mult pentru sfaturi!