Am observant ca multi oameni nu cunosc diferenta dintre un psiholog si un psihiatru. Pentru o parte dintre noi aceste doua profesii sunt asemanatoare si se amesteca in atributii.
Foarte multe persoane au impresia că psihologul și psihiatrul au cam aceleași atribuții. În realitate există multe diferențe între cele două profesii. Să le analizăm împreună:
Psiholog sau psihiatru – Diferențe din punct de vedere al formării
Psihiatrul urmează Facultatea de Medicină și se specializează în Psihiatrie.
Psihologul urmează Facultatea de Psihologie și își poate alege specializarea din mai multe domenii, precum: psihologie organizațională, psihologia transporturilor, psihologie educațională, psihologie clinică sau psihoterapie.
Diferențe din punctul de vedere al modului de abordare a pacientului
Psihiatrul, urmând o facultate de medicină, poate stabili un diagnostic și poate trata pacientul cu medicamente. Există însă cazuri în care psihiatrul poate urma o formare în psihoterapie și atunci el își poate schimba tipul de abordare.
Psihologul, în schimb, practică psihoterapia, ceea ce înseamnă că îl învață pe pacient cum să-și conștientizeze problemele, ajutându-l să găsească resurse pentru a le depăși, fără a prescrie însă medicamente.
Psihoterapie individuală la Clinica de Fericire
Psihoterapia individuală reprezintă un proces de analiză și autocunoaștere, care ajută la conștientizarea experiențelor trăite, a lecțiilor învățate, a tuturor lucrurilor primite și dăruite, dar și conștientizarea plăcerilor și a lucrurilor pe care le detestăm. Psihoterapia contribuie la reducerea sau eliminarea anxietății, a depresiei și a impactului traumei, a abuzului, a vinovăției și a rușinii, ajutându-ne să facem mai ușor pace cu trecutul. Terapia ajută la înțelegerea propriei persoane, dar și a celorlați, prin lucru continuu cu propria persoană în vederea schimbării. De asemenea, prin terapie descoperi modelele de relații și îți crești încrederea în sine, dar cel mai important lucru, reușești să accesezi mai ușor starea de fericire.
Persoanele care merg în terapie la Clinica de Fericire pot învăța abilități pentru a trata situații dificile, a lua decizii sănătoase și a-și atinge obiectivele. Aici pacientul discută față în față sau online cu psihoterapeutul despre lucrurile care îl frământă, despre credințele, emoțiile și comportamentele sale, pentru a ajunge în final să depășească toate obstacolele din calea evoluției sale și a-și crește stima de sine.